Şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din zona Corabia au fost informate ieri cu privire la oportunităţile de a-şi găsi un loc de muncă în străinătate, cu contract de muncă legal, prin reţeua EURES.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat ieri, prin compartimentul Eures, o zi a informării în zona Corabia, activitatea promovând serviciile Eures şi posibilitatea de a ocupa un loc de muncă în străinătae. “Acţiunea a fost organizată la sediul Primãriei Corabia. Şomerii și persoanele în cãutarea unui loc de muncã în strãinãtate au fost informaţi cu privire la obiectivele EURES, grupurile țintã ale EURES România, promovarea mobilitãții de cãtre Comisia Europeanã și avantajele migrãrii în altã țarã, sarcinile consilierilor EURES, activitatea EURES în cadrul A.J.O.F.M. Olt, securitate socialã pentru lucrãtorii migranți. Le-am explicat celor prezenţi de ce aceastã rețea oferã perspective mai bune, din ce este compusã rețeaua și modul în care ea se aflã în contact zilnic cu solicitanții de locuri de muncã și angajatorii din întreaga Europã, rolul consilierilor EURES.”, explică Elena Ţană, consilierul EURES al agenţiei oltene.