Astăzi Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt a găzduit simpozionul ce a macat „166 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române”.
În cadrul activităţii au fost prezentate aspecte şi consideraţii privind organizarea şi rolul Jandarmeriei Române la nivel naţional, precum şi evoluţia acestei arme în judeţul Olt.
Evenimentul a fost marcat și prin expunerea unei serii de fotografii de arhivă, precum și materiale privind istoricul unității, organizarea şi rolul structurilor de jandarmi.
Potrivit reprezentanților IJJ Olt, acest eveniment prezintă:“momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege s-a dat statutul juridic armei jandarmeriei şi s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. La 23 iunie 1865, a fost redactat Regulamentul pentru serviciul jandarmeriei de oraş, prin care se stabilea locul şi rolul în noua formă de organizare, în urma căruia, deşi se aflau sub autoritatea Ministerului de Război, jandarmii au fost puşi sub autoritatea Ministerului de Interne”.
Acest simpoziona face parte din activităţile organizate la nivelul Jandarmeriei Olt cu ocazia sărbătoririi la data de 3 aprilie, a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.