La sfârșitul anului trecut, incendiul din capitală avea să șocheze lumea, dar și să îndolieze zeci de familii.
Printre cei răniți în tragedia din clubul #Colectiv s-au aflat și doi tineri olteni. Aceștia sunt din Scornicești și se aflau în noaptea aceea la concertul trupei Goodbye to Gravity.
Studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, Andreea Șuță și Răzvan Mantu, ofiţer de poliţie în Bucureşti s-au numărat printre cei care au reușit să scape cu viață dar au suferit arsuri grave. Pentru ca familiile lor să poată să ajungă să fie alături de cei răniți, au fost întocmite anchete sociale pentru acordarea ajutoarelor de urgență.
Potrivit reprezentanților AJPIS Olt au fost acordate ajutoare de urgență însoțitorilor victimelor din clubul bucureștean.
“În anul 2015 au fost propuse spre aprobare un număr de 35 ajutoare de urgență, în total fiind aprobate și plătite un număr de 23 ajutoare de urgență în suma de 63.400 lei din care trei au fost aprobate și plătite pentru însoțitorii victimelor incendiului din clubul “Colectiv “ în suma de 4.200 lei”, se arată în raportul de activitatea a AJPIS Olt.
În cursul anului trecut angajații AJPIS Olt au întocmit 61 de anchete sociale, dintre care 33 au fost pentru acordarea unor ajutoare de urgență.