Voicu și Păun au rămas cu buzunarele goale

165

De parcă nu le era de ajuns prin câte îi trec procurorii, Mădălin Voicu și Nicolae Păun au datorii pe care nu le pot plăti nici dacă își lichidează toate posesiile.

DNA instituit sechestre şi popriri de peste 100 de milioane de lei în dosarul în care sunt cercetaţi cei doi deputați. Păun, preşedintele Partidei Romilor, are un sechestru de 30.470.708,72 lei, iar social-democratul Voicu 411.541 de lei.

 Conform propriilor declarații, ei nu au bunuri de o asemenea valoare. Mădălin Voicu a depus ultima declaraţie de avere în aprilie 2015, în care figurează doar bijuterii de 40.000 de euro. Şi soţia sa, Carmen Olteanu, s-a ales cu un sechestru de 194.241 de lei.
 

Deputatul Nicolae Păun a depus ultima declaraţie de avere în ianuarie 2016. Potrivit documentului, acesta deţine o casă de 120 de metri pătraţi în Bucureşti, un autoturism Opel din 2009 şi părţi sociale de peste 80.000 de lei la o societate comercială. Toate acestea nu acoperă însă sechestrul de peste 30 de milioane de lei.

“Se va proceda la identificarea bunurilor. S-a emis ordonanţa de sechestru, punerea sechestrului în vederea recuperării prejudiciilor. Următoarea etapă este identificarea bunurilor şi aplicarea efectivă a sechestrelor. Deocamdată e măsura judiciară”, a explicat, pentru stiripesurse.ro, Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.

Procedura nu ţine cont de averea inculpaţilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor s-ar putea institui inclusiv popriri pe salariile celor doi deputaţi.