ALDE Olt ameninţă primarii „dictatori” cu proteste

366

Preşedintele executiv al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Olt a ameninţat primarii „dictatori” cu organizarea de proteste, în situaţia în care organizaţiilor locale ALDE li se vor mai pune piedici în strângerea de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor.

Potrivit legii, la agelerile din acest an este obligatoriu ca un candidat să fie susţinut de o listă de semnături, la nivel de comune 100 – dar nu mai puţin de 1% din lista electorală, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru judeţe. Deşi legea permite ca un cetăţean să-şi arate susţinerea pentru mai mulţi candidaţi, tocmai reticenţa locuitorilor de a accepta să apară pe listele altui partid decât cel al primarului a pus pe jar conducerea ALDE Olt. „Sunt primari care încearcă să obstrucţioneze acest proces. Atenţionez că vom face inclusiv proteste în acele zone. Cine deţine puterea într-o localitate? Primarul. Aşa că omul nu vrea să se pună rău cu primarul, mai ales dacă a fost atenţionat să nu susţină un contracandidat. Mulţi oameni cu şanse să ajungă consilieri sau primari n-o să reuşească pentru că lumea se teme. Sunt localităţi cu 500 de alegători, să zicem, unde candidează 5-6 partide, ce facem acolo? Lumea ar trebui să se uite la fiecare candidat, ce a făcut în viaţa lui, dacă l-a făcut partidul din pescar mare om sau este munca lui în spate”, a declarat Ciugulea.
Supărarea liderului ALDE Olt vine mai ales din faptul că „2-3 din cei 6 primari rămaşi liberali” fac acest lucru.