Demenţele, pe primul loc în cazurile cronice nou-depistate în 2015

159
Bolile psihice consumă sume importante din bugetul Sănătăţii

Nu mai puţin de 1377 de pacienţi luaţi anul trecut în evidenţele CAS Olt suferă de demenţe, reprezentând cel mai mare număr de afecţiuni cornice, demenţa ocupând primul loc şi în ce priveşte costurile cu medicamentaţia. Anul trecut, oltenii au consumat medicamente în valoare de peste 100 milioane lei, aproape jumătate dintre consumatori fiind pensionari.

În judeţul Olt, anul trecut medicii au eliberat 1.107.845 de reţete, pentru 261.586 asiguraţi. Potrivit situaţiei prezentate astăzi de către dr. Liviu Pârvulescu, medic-şef şi director executiv adjunct la Casa de Asigurări de Sănătate Olt, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice întrunit la Prefectura Olt, pentru tratamentul ambulatoriu s-au consumat medicamente în sumă de 100.581.867 lei. “Pensionarii sunt cei mai mari consumatori de medicamente, ponderea consumului fiind de 48,13%, urmaţi de salariaţi- 13,17%, copii de până la 18 ani- 11,33% şi persoane cu handicap- 6,4%. În 2015, CAS Olt a încheiat contracte cu 90 de furnizori cărora le-a decontat medicamente în sumă de 114,8 milioane lei, distribuite în 194 puncte farmaceutice din judeţ.”, a spus medicul-şef.

În ceea ce priveşte bolile cronice, Oltul are 19.801 asiguraţi, pentru care s-a înregistrat un consum de 27,6 milioane lei, pentru 1949 de pacienţi fiind nevoie de aprobarea Casei Naţionale. Cele mai mari valori pentru tratamente cronice s-au înregistrat pentru bolile psihice- 22,51% (6,2 milioane lei), urmate de hepatite cronice de etiologie virală- 17,55%, afecţiuni oftalmologice-glaucom- 14,46% şi afecţiuni oncologice-7,74%.
Potrivit dr. Pârvulescu, comisiile de la nivelul CAS Olt au aprobat anul trecut, cazuri noi luate în evidenţă, tratarea a 101 asiguraţi cu leucemii, limfoamne, tumori, 14 epilepsii, 377 cu Parkinson, 1377 demenţe, 6 afecţiuni endocrine, 36 afecţiuni oncologice, 608 diabet şi 14 DCI-Alfrostadilum, pe costuri pe primul loc fiind demenţa, urmată de diabet şi boala Parkinson.

Pentru girul comisiilor de experţi ai Casei Naţionale a fost nevoie în 184 cazuri de ciroze şi hepatite cronice, 65 cazuri leucemii, limfoame şi melonoame,10 cazuri poliartrită reumatoidă, 6 tumori neuroendocrine şi 4 dosare PET/CD. “Pe lista de aşteptare avem 7 pacienţi cu afecţiuni oncologice, care nu au fost aprobate de către Comisia de Oncologie a Casei Naţionale, majoritatea pentru lipsa unor documente”, a spus dr. Pârvulescu.