12 persoane au ajuns sâmbătă seară la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean de Urgenţe Slatina, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe câmp, în afara părţii carosabile. Accidentul s-a petrecut pe DJ 546, la ieşirea din comuna Coteana, în jurul orei 22.00, după ce mijlocul de transport persoane a fost acroşat de un autoturism care l-a depăşit. Cu o singură excepţie, victimele au părăsit spitalul după ce au fost investigate medical. În microbuz se aflau 20 de persoane.