Victoriţa Cică, de pe genunchii unchiului Amza Pellea, pe scene internaţionale de folclor

1770

A cântat pe vreme şi vremuri frumoase, dar şi pe ploaie, ger, ninsoare sau cu gloanţele vâjâindu-i deasupra capului. Victoriţa Cică a îndurat neajunsuri, a crescut pe scenă şi a învăţat să nu-şi dezamăgească publicul, devenind o voce de necontestat a cântecului popular românesc. A realizat emisiuni de folclor, însă cea mai dragă activitate îi este cea de profesor de canto, ajutând mlădiţele Oltului să ajungă artişti.

Cântecul, scena şi portul popular i-au fost dragi dintotdeauna, iar pentru ea sunt sfinte.Orice iubitor al muzicii populare, fie el din ţară sau din străinătate, a auzit de Victoriţa Cică, solistă în prezent la Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” şi profesor de canto clasic şi popular la Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina.
Apreciată pe plan naţional, Victoriţa Cică a început să cânte încă de la vârsta de 3 ani. „Fredonam melodia „M-am născut lângă Carapaţi”, pe genunchii regretatului mare actor Amza Pelea, căreia îi sunt şi nepoată. Am avut şansa să stau pe lângă solişti mari şi să învăţ de la ei. În clasa I m-au descoperit înv.Marcela Cârciumaru şi învăţătorul Călugărescu, cărora le mulţumesc pe această cale. Am fost la primul concurs de la 9 ani, când am cântat şi la prima nuntă. Au urmat apoi 12 ani de concursuri şi festivaluri, la care din juriu au făcut parte specialişti ai genului: Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Gheorghe Paltin, Gheorghe Oprea şi alţii. Pe scenă m-am lansat în 1995. Prima dată am fost angajată în 1996 la Ansamblului „Căluşul” din Scorniceşti, fiind preluată apoi la „Doina Oltului”. Sunt craioveancă, dar aici m-au adoptat oamenii. Am colaborat de-a lungul timpului cu multe ansambluri”, povesteşte artista.

Zeci de melodii la radio şi tv

La majoritatea melodiilor cântate de Victoriţa, textele sunt compoziţie proprie. Solista are în palmares şase albume de muzică populară, pregătindu-se pentru înregistrarea celui de- al şaptelea material discografic. Primele patru au fost orchestrate sub bagheta maestrului Marin Ghiocel. Ultimul album a fost înregistrat la Radio București, pentru Fonoteca de Aur, împreună cu orchestra radioului, dirijor Ilie Fieraru.
„Debutul discografic s-a produs în 1992, când am înregistrat 6 piese. M-am dus cu un material înregistrat la Electrecord. Pe atunci nu oricine înregistra acolo, iar piesele erau trecute printr-o comisie. Acum cântă şi înregistrează toată lumea, însă în „lumea” artiştilor avem o vorbă: mulţi aud, puţini pricep. Una este când vrei să ajungi un profesionist şi să atingi standardele profesionale, trebuie să ai şi o comisie valoroasă, şi aşa se întâmplă la casele de discuri care se respectă. Mi s-au aprobat toate cele 6 cântece, printre care „Măicuţă cu părul alb”, care s-a tot difuzat la Radio Oltenia Craiova. Am avut colaborări cu toate radiourile din ţară.”, spune ea.
După trei decenii pe scenă, solista spune că încă mai are emoţii atunci când se prezintă în faţa publicului. Melodiile sale, devenite repede îndrăgite de iubitorii de gen, s-au bucurat de numeroase difuzări la radio şi pe posturile tv. Cu toate că este o artistă solicitată de public şi invitată în emisiuni, Victoriţa nu este adepta unei promovări agresive. „Nu sunt adepta apariţiilor foarte dese la tv. E adevărat că dacă ai filmări şi înregistrări radio lumea te vede şi te aude, n-ai cum să ţii piesele la sertar, dar atunci când ajungi la un anumit nivel trebuie să nu acaparezi numai tu aceste rampe de promovare, trebuie să mai laşi şi pe alţii mai tineri să se lanseze, să se facă şi ei cunoscuţi. De aceea se spune că e loc sub soare pentru fiecare. E o meserie foarte spinoasă. Nu trebuie neapărat să dai din coate şi să calci pe cadavre, cum se spune, trebuie să fii cu mintea înţeleaptă şi să gândeşti că numai prin muncă poţi să ajungi la un anumit nivel. “, este de părere ea.
În spatele carierei de suces stă şi multă muncă, mulţi ani de studiu. A urmat cursurile Şcolii Populare Craiova nu trei, ci şapte ani. „Când m-am dus prima dată, nu împlinisem vârsta de înscriere şi nu aveau cum să mă înscrie. N-au scăpat de mine şi am rămas în clasă ca audient. După trei ani de audiere, m-am înscris normal. Am mai făcut un an în plus, pentru că începuseră să vină profesori şi mai buni. Teoria am lăsat-o un pic mai la o parte, ceea ce mi-a cauzat în timpul facultăţii. În muzică ai de învăţat până închizi ochii. Dacă te ajută glasul cât mai mult, te perfecţionezi continuu. Am urmat apoi la Bucureşti facultatea de canto. Vocea trebuie lucrată, perfecţionată. Chiar dacă e nativă. Iar acest lucru se face în timp.”, dezvăluie Victoriţa.

Recital, sub tirul gloanţelor

Artistei nu i-a scăpat niciun colţişor din ţară, susţinând spectacole peste tot. În afara graniţelor, a ajuns pe scene din Republica Moldova, Rusia, Chişinău, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Turcia, Ankara, Siria, Iordania, Irak, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Austria, Grecia, Macedonia.
Cele mai grele momente le-a trăit în Spania, între anii 2001- 2003, când a fost invitată să susţină spectacole în marile oraşe spaniole. Însă promisiunea s-a dovedit o mare înşelătorie. „M-am „rătăcit” un pic prin Spania, un turneu mare, pe timpul vizelor Schengen. Majoritatea celor din Ansamblul Profesionist Călușul  Scorniceşti am rămas acolo. Eu trebuia să rămân în Portugalia, dar am ales Spania. Mi-a fost foarte greu 7-8 luni de zile am avut o perioadă foarte grea: nu aveam serviciu, nu aveam bani, nu aveam mâncare, plângeau şi pietrele de mila noastră. La cine trebuia să ne ducem noi, nu ne-au deschis uşa. Nu ne-au mai deschis nici măcar telefoanele, ce să mai vorbim de uşă! De aici înveţi multe şi îţi dai seama că nu toată lumea este bună.”, povesteşte ea. Salvarea a venit din partea Asociației Românilor din Spania, care a remarcat-o la un spectacol al Ionelei Prodan.
Printre turneele care au marcat-o şi ale căror amintiri sunt de neuitat se numără şi cel din Irak.
„În Irak au plecat cu ansamblul Căluşul, turneu de o lună de zile, extraordinar de frumos, dar şi greu. Prin 2000, trăia pe atunci Saddam Hussein, am dat şi mâna cu el. Cam la o lună după ce ne-am întors, au şi bombardat zona Bagdadului şi a fost ucis Saddam. Ne-a oprit unul cu mitraliera, a urcat în autocar, iar directorul ansamblului -Luțu Nicolae ne-a zis să facem linişte şi să nu mişcăm. Era şi Tudoriţa Gorjanu. Am amuţit toţi, conştienţi că dacă nu am fi oprit autocarul, am fi fost ţinta gloanţelor. Din fericire, ne-au dat drumul. Am cântat la intrare în Irak, la vamă. Mi-amintesc că nu ne dădeau voie să ne ducem la toaletă. Ne luau doi câte doi şi ne duceau cu mitraliera la spate. Am cântat cu securiştii lângă noi. Mi-aduc aminte ce frică am tras când ne deplasam cu autocarul printre munţi şi zburau gloanţele deasupra!”, îşi aminteşte Victoriţa.

Formator de artişti

A completat cariera de solist cu alte activităţii, păstrând domeniul. Timp de doi ani şi jumătate, Victoriţa Cică a realizat la GTV Craiova emisiunea de folclor „Cântecul şi voia bună”, unde foarte multe vedete i-au călcat pragul.
De anul trecut, artista este profesor de canto clasic şi popular la Palatul Copiilor Slatina, cu predare şi la Balş. Zeci de copii descoperă la lecţiile sale tainele muzicii, visând la o carieră ca a profesoarei lor. „Nu poţi spune din prima că un copil va ajunge mare artist în 3 luni sau un an. Depinde de el cât munceşte şi depinde şi de părinţi cât îl susţin. Acum, cu tehnologia aceasta, sunt mai multe şanse pentru ei, pe care noi nu le-am avut. Este important să exerseze, să cânte acasă, să facă un karaoke. Îi sfătuiesc pe copii să înveţe măcar noţiunile de bază ca şi teorie muzicală, un mare ajutor fiind dacă învaţă să cânte, măcar cât de cât, la un instrument. Un sfat este să înregistreze materiale după o vârstă anume, după 20 de ani. Până atunci, un cântecel, maxim patru. Nu are rost să înregistrezi un material întreg, care este destul de costisitor, nu vorbim de sume mărunte. Nu trebuie cantitate, ci calitate. Vocea evoluează cu timpul, nu mai cânţi melodiile înregistrate cu ani în urmă în aceeaşi formă, cu alte inflexiuni în voce. Când ai voce bună, eşti pe ton, ai ritm, eşti sigur pe tine şi ai activitate în spate, atunci te numeşti profesionist”, explică ea.
Mulţi copii au trecut prin filtrul Victoriţei, unii ajunşi cunoscuţi, alţii pe cale să ajungă. Cea mai cunoscută este Emilia Dorobanţu, cu care profesoara îşi aminteşte că a lucrat şapte ore la doina cu care a câştigat marele premiu şi premiul presei la la festivalul de la Mamaia. În prezent lucrează cu Diana Monete- premiul I la Corabia de Aur şi Trofeul copiilor la Mamaia, plecând apoi la Bruxelles, cu Alexia Rotaru, Camelia Petria, şi alte fete talentate.

Viaţa din spatele scenei

Până să ajungă angajata unui ansamblu şi să fie cunoscută, Victoriţa Cică a trecut prin momente grele. Nu i s-a oferit totul pe tavă, trecând peste greutăţi, majoritatea provocate de lipsurile materiale. Vorbeşte cu modestie despre carieră şi succes, şi cu o sinceritate surprinzătoare atunci când îşi povesteşte viaţa. „Părinţii mei se trag dintr-un neam mai modest. Nu am avut bani şi nu mi-au dat părinţii mei. Ducându-mă prin festivaluri, am câştigat. De multe ori, am fost şi nedreptăţită, fiind aptă de marele premiu, însă nu l-am obţinut nefiind susţinută de cineva, cum se practică. Invocau că aş imita-o pe Vasilica Dinu, care pentru mine e ca şi mama mea. De la ea am învăţat foarte multe lucruri frumoase, fără a fi nevoie să mă ia de mână şi să mă ducă special să mă bage pe nu ştiu ce uşă. Singura care m-a recomandat a fost Tudoriţa Gorjanu, la Teodora Popescu, prin 96, care făcea filmări la Antena1. De asemenea, maestrul Marin Ghiocel este omul care a crezut în mine, mi-a fost alături la fiecare înregistrare, fiecare apariție. Familia nu au avut cu ce să mă ajute, dar asta nu înseamnă că nu am o recunoştinţă faţă de părinţii mei. Mi-au dat o educaţie foarte bună. Tatăl meu a fost un om foarte dur cu mine, exagerat de strict, dar care mi-a prins bine. Eram un copil amărât, necăjită, care n-a ştiut ce e aceea copilărie. Mă jucam foarte rar cu copiii. Mă duceam prin festivaluri şi concursuri, de la 9 ani, să câştig bani. Prima nuntă am avut-o la 9 ani, la Sighetu Marmaţiei, unde am participat la un concurs. În sală a fost şi primarul unei comune din apropiere de Săpânţa- comuna Bogdan Vodă din Ieud. Premianţii am fost recompensaţi cu o vizită în zonă şi am ajuns şi la o nuntă unde primarul era naş. Printre perechile de naş era şi una de olteni, care m-au pus să cânt „Spune, spune, moş bătrân” şi atunci a fost debutul meu la nunţi. Am cântat prin frig, prin ploi, pri ger, fără staţii. Tehnologia de acum a uşurat nunta lăutarilor. Înainte nu era nuntă la care să nu cânţi pe drum, luând satul la picior de la un capăt la altul. Răguşeam trei zile.Viaţa asta m-a călit de mică. Am întâmpinat multe greutăţi în această meserie, dar nu m-am lăsat de ea. Am terminat Electrotehnica, am făcut dansuri moderne, dansuri de societate, dansuri populare, gimnastică, canto clasic, canto uşoară- puteam să-mi aleg altceva.”, povesteşte Victoriţa, care spune că „această meserie e frumoasă, e bănoasă, dar e şi zbuciumată”.