Oltenii trăiesc… bine, cu un salariu mediu de 1.622 de lei

474
Harta salariilor, realizată de Jurnalul Naţional

Deşi judeţul nostru este situat în cea mai săracă regiune din România şi a doua ca sărăcie din Europa, oltenii nu se pot plânge că sunt plătiţi cu cele mai proaste salarii. Ei se plasează pe harta salariilor în jumătatea de ţară cu venituri nete încasate de peste 1.500 de lei, depăşind judeţe precum Alba, Arad sau Bacău.

Nici cei mai cei, dar nici codaşi nu sunt oltenii atunci când vine vorba de plata muncii depuse. 1.622 lei este salariul mediu pe care îl primesc în mână muncitorii din Olt, potrivit ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În mai mult de jumătate din judeţele României se trăieşte cu salarii medii nete sub 1.500 de lei. Caraş-Severin, Harghita, Suceava şi Vaslui conduc în topul celor mai prost plătiţi salariaţi care încasează lunar, în medie, între 1.256 şi 1.282 de lei, salarii care se compară nu cu cele europene, ci mai degrabă pakistaneze sau mexicane.
În Regiunea Sud-Vest Oltenia, Oltul se află pe poziţia a treia, după Gorj- 1.807 lei şi Argeş- 1728.
Judeţele cu cele mai mari salarii medii sunt: Bucureşti- 2.504 lei, Ilfov- 2.092 lei, Cluj- 1961 lei, Sibiu- 1.885 şi Timiş- 1.870 lei.