Zilele Municipiului Caracal, sărbătoare ce marchează anul acesta 477 de ani de la prima atestare documentară a urbei, s-au deschis astăzi, la Muzeul Romanaţiului, cu manifestarea „Caracal- evoluţie istorică”.

„Zilele caracalenilor au debutat astăzi şi, timp de o săptămână, municipiul va găzdui evenimente cultural-artistice şi sportive. Sărbătorim an de an prin manifestări diverse, principalul eveniment fiind Festivalul de Comedie. Îi invit pe toţi caracalenii să ia parte la aceste manifestări, să-şi aducă la teatru copiii. Intrarea este gratuită sau pe bază de invitaţie”, ne-a declarat viceprimarul Octavian Stănescu.

Programul zilei de azi continuă la ora 17.00 cu vernisajul expoziţiei de grafică şi pictură „Ecouri în lumină”, expoziţie de grup găzduită de Teatrul Naţional Caracal. La ora 18.00, locuitorii Oraşului Minunilor sunt aşteptaţi la spectacol  folcloric „Cânt şi joc de sărbătoare”, susţinut de  Ansamblul Folcloric Romanaţi.

Mâine, la ora 11.00, la  Biblioteca Virgil Carianopol sunt invitați elevi  olimpici caracaleni și profesori, care vor participa la discuții referitoare la performanțele lor și la experiența concursurilor. De asemenea, vor purta discuții libere despre motivele pentru care tinerii pleacă sau rămân în orașul natal. Acţiunea este intitulată „Tema pentru ACASĂ”, iar profesorul Jana Pătru va face o prezentare a istoriei orașului. Totodată, va fi organizată şi Expoziția de carte – „Scriitori caracaleni”.

Tot mâine debutează cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului de Comedie. Regalul teatral este deschis de actorii Teatrului Municipal Caracal, care vor juca la ora 11.00, spectacolul pentru copii „Ceasul fermecat” , iar la ora 18.00 piesa „Al şaptelea păcat”.