Dacian Cioloş, premier desemnat

139
????????????????????????????????????

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi în cadrul unei declaraţii de presă, numele premierului desemnat, în urma consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanţii partidelor parlamentare dar şi ai societăţii civile: Dacian Cioloş.

El şi-a justificat opţiunea prin faptul că ţara are nevoie acum, în această perioadă destul de agitată, de un premier independent, tehnocrat, curat şi integru. Potrivit şefului statului, acesta a primit asigurări că va putea să-şi construiască Executivul fără presiuni din partea partidelor politice, putând să alcătuiască o echipă de tehnocraţi.

Dacian Cioloş a declarat, la scurt timp, după anunţuarea sa ca premier, că va opta pentru desemnarea în funcţiile de ministru a unor oameni fără vizibilitate dar buni profesionişti.

Premierul desemnat are 46 ani şi este absolvent al Facultăţii de Agronomie. El a deţinut, pentru un an, fotoliul de ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu şi a fost comisar european pentru agricultură. El a îndeplinit până acum funcţia de consilier pe probleme de specialitate al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Mauel Barroso.

Potrivit legislaţiei, Cioloş are la dispoziţie 10 zile pentru a-şi forma echipa cu care se va prezenta în Parlament pentru investire.