Acasă Etichete Gală

Etichetă: gală

Eroii pandemiei, premiați în GALA organizată de Consiliul Elevilor. Se-așteaptă propunerile...

Oltenii pot propune elevi, părinți, profesori, cadre medicale ori persoane cu alte meserii care s-au implicat pe perioada pandemiei în dezvoltarea climatului educațional. Eroii...

Premianții Slatinei își ridică banii oferiți de municipalitate

Direcția Economică a Primăriei Slatina a deschis un ghișeu special pentru acordarea premiilor celor mai valoroși locuitori ai municipiului. Sute de elevi, sportivi, cadre...

Slătinenii valoroși își pot ridica premiile acordate de municipalitate

Astăzi, de ziua Slatinei, autoritățile au dat start premierii celor mai valoroși locuitori ai municipiului. Cele 53 de cupluri care au împlinit o jumătate...

Aniversarea Slatinei în vreme de pandemie, fără manifestări

Slatina împlinește pe 20 ianuarie  653 de ani de la prima atestare documentară. Manifestările dedicate aniversării nu vor mai avea loc în acest an...

Campionii europeni și balcanici, PREMIAȚI de CJ Olt luni. Fondul de...

Cei mai buni sportivi și antrenori ai Oltului vor fi premiați luni, 2 martie, de către Consiliul Județean Olt, în cadrul unei gale speciale....

DGASPC Olt, la gala excelenței

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt este nominalizată, în acest an, pentru a cincia oară consecutiv, în cadrul Galei Naționale în...

Gala seniorilor, zeci de povești emoționante

Zeci de cupluri din Slatina, care au împlinit anul trecut 50 de ani de căsnicie, au fost premiate de municipalitate în cadrul Galei Seniorilor....

Slatina și a premiat excelența într o gală la superlativ

Valorile Slatinei au fost și în acest an premiate de administrația locală în cadrul manifestărilor dedicate aniversării municipiului. Indiferent de domeniul în care activează,...

Îngeri în halate albe, cetățeni de onoare ai Slatinei

Zilele Slatinei au continuat cu premierea valorilor municipiului în cadrul Galei Superlativelor. Administrația locală și-a arătat recunoștința față de implicarea instituțiilor, contribuția firmelor la...

Delia Dumitrescu, ELEVA ANULUI în județul Olt. Consiliul Județean o recompensează...

Cea mai bună elevă a acestui an a fost desemnată Delia Ioana Dumitrescu, clasa a XI-a la Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, în urma...
You cannot copy content of this page