Dispar proiectele primarilor de la Ministerul Dezvoltării
Un primar oltean aduce grave acuzații subordonaților ministrului Vasile Dâncu, de la Ministerul Dezvoltării. Potrivit acestuia, două din cele cinci proiecte depuse cu două...
Autoritățile au aprobat plata datoriilor în rate
Pandemia a adus numeroase schimbări în mediul economic și a determinat autoritățile să găseacă soluții pentru a sprijini contribuabilii să-și achite datoriile, în condițiile...
Primele roșii oltenești au ajuns în piețe
Primele roșii românești au ajuns deja în piețele din țară. Legumicultorii din Olt au recoltat și livrat primele tomate cu gust deosebit. Pentru că...
Atenţie la porci! De unde şi cum ar trebui să-i cumpăraţi
Cele două târguri autorizate DSVSA din Olt şi-au închis porțile crescătorilor de porci. Tăranilor le este frică că vor rămâne cu porcii nevânduți din...
„Suflet de român”, în căutarea identității la Slatina
Copiii unor familii de români din Valea Timocului se află pentru câteva zile în vizită în județul Olt. Totul a fost posibil în cadrul...
Realitatea pe scurt 14.12.2020
Fără curent electric în Corabia
Probleme cu mai multe site-uri și aplicații
Turismul, aproape inexistent în Olt
Sterilizare gratuită pentru câinii slătinenilor
Poșta va folosi autoutilitare electrice
Mașini noi pentru polițiștii olteni
Mai multe autoturisme noi au fost repartizate astăzi Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Majoritatea mașinilor vor fi repartizate posturiloe de poliție din mediul rural....
Cursuri pentru dascăli
120 de cursuri de formare didactică sunt programate anul acesta la Casa Corpului Didactic. Dintre acestea, 10 sunt acreditate, 96 avizate, iar 15 prioritare...
Memorie etenă eroilor căzuți la datorie
Oltenii și-au omagiat astăzi eroii. În numele celor care prin jertfă au contribuit la independența și suveranitatea României, astăzi au fost depuse coroane de...
Ia de Cezieni, element de identitate
La Cezieni, în Olt, a fost mare sărbătoare ieri, de Sânziene. Localnicii au îmbrăcat ia populară primită în dar de la părinți și bunici...