Contract semnat: 50 de echipamente moderne pentru laboratorul de microbiologie al Spitalului Slatina

119

Astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, s-a semnat un proiect important pentru creșterea capacității de diagnosticare în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. Unitatea medicală va fi dotată cu 50 de echipamente moderne.

O finanțare de peste 4,4 milioane de lei, accesată prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta Sănătate adresată SJU Slatina este succesul privind dotarea cu echipamente moderne a unității mediale anunțat astăzi de Consiliul Județean Olt. Contractul proiectului „Dotare cu echipamente dedicate și digitalizarea Laboratorului de microbiologie” a fost semnat astăzi de managerul Angela Nicolae.
,,Prin acest proiect, cel mai important laborator de microbiologie medicală din județ, acreditat RENAR, va fi complet modernizat, dotat și digitalizat, având în vedere adresabilitatea crescută și nevoia de servicii performante, sigure și eficiente. Acest proiect face parte din strategia noastră de modernizare a sistemului de sănătate din județul Olt — o direcție clară, în care investim consecvent pentru servicii medicale sigure, de calitate și adaptate nevoilor reale ale oamenilor.,, anunță CJ Olt.
Vor fi achiziționate 50 de echipamente moderne, care vor permite:
-Diagnosticare rapidă a infecțiilor severe;
-Reducerea riscurilor legate de manipularea agenților patogeni;
-Neutralizarea și sterilizarea deșeurilor medicale;
-Identificarea rapidă a bacteriilor, fungilor și detectarea fenotipurilor;
-Efectuarea automată a antibiogramelor;
-Diagnosticarea bacteriemiei la pacienții critici;
-Obținerea apei purificate pentru prepararea mediilor de cultură;
-Sterilizarea mediilor, suprafețelor, soluțiilor și aerului din laborator;
-Asigurarea temperaturii și umidității optime în spațiile de lucru;
-Antisepsia corectă a tegumentelor;
-Detectarea rapidă a rezistenței la antibiotice;
-Colectarea, înregistrarea, prelucrarea și stocarea digitală a datelor;
-Integrarea datelor colectate de la aparatele medicale și programarea online a pacienților.