Rata șomajului, în creștere

29

Rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt a fost, luna trecută, de 5,92%. Indicatorul a cunoscut o creștere cu 0,31 puncte procentuale față de luna precedentă, când rata șomajului s-a ridicat la 5,61%.

Datelor oficiale ale AJOFM Olt arată că la nivel județean sunt înregistrate ca și șomeri 7.719 persoane. Dintre acestea, 3.404 femei. Autoritățile au anunțat că doar 1.212 șomeri beneficiau în luna februarie de indemnizație de șomaj. Potrivit datelor făcute publice de AJOFM Olt, 6.103 dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă provin din mediul rural, restul fiind din mediul urban.

Distribuția șomerilor în funcție de vârstă arată că persoanele de peste 55 de ani reprezintă cea mai numeroasă categorie afectată de șomaj, urmată de categoria 40-49 de ani și 50-55 ani. La polul opus cei mai puțini șomeri fac parte din categoria 25-29 ani lu sub 25 ani.

Majoritatea șomerilor înregistrați la AJOFM Olt în luna februarie au un nivel scăzut de educație, ceea ce  îngreunează accesul lor pe piața munci. Peste 62% dintre șomeri sunt fără studii, cu studii primare sau gimnaziale. Astfel, peste 5800 dintre șomeri sunt greu ocupabil sau foarte greu ocupabili.