De astăzi, timp de trei zile, România va fi afectată de o masă de praf saharian. Depunerile de praf vor putea fi observate și în Olt, pe timp de ploaie.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că un val de praf saharian va ajunge deasupra României și va traversa teritoriul în perioada 11 – 13 martie.
,,Începând cu dimineața zilei de marți, 11 martie, circulația sud-vestică a aerului va favoriza apariția unei mase de aer încărcată cu particule de praf dinspre nordul Africii în sud-estul Europei și deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate la început în vestul și centrul țării, apoi în sud și sud-est, în intervalele în care va ploua. Din noaptea de miercuri spre joi (12/13 martie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va îndepărta de țară,, anunță ANM.
Acest fenomen poate provoca o reducere temporară a calității aerului. În timpul precipitațiilor, praful se depune pe sol, mașini sau clădiri, lăsând urme vizibile sub formă de pete roșiatice sau maronii. În cantități mici nu prezintă un risc major pentru sănătatea populației. Totuși, medicii atenționează că praful saharian are risc de acutizare la persoanele care suferă de boli respiratorii cronice precum astmul, BPOC, bronşiectazii.