Ziua Femeii, marcată în avans de social-democrații din Olt

474

Liderii social-democraților din județ au marcat, în avans, Ziua Femeii. Ei au dăruit doamnelor și domnișoarelor câte o floare, un zâmbet și multe urări de sănătate, împliniri și multe bucurii.

Trandafiiri roșii pentru doamnele și doomnișoarele din Slatina

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, alături de deputații Marius Iancu și Florin Barbu, de foștii demnitari Emil Albotă și Liviu Voiculescu, prefectul Cosmin Floreanu, vicepreședinții CJ Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, dar și de numeroși alți colegi au împărțit astăzi flori doamnelor și domnișoarelor din Slatina, păstrând tradiția. Dacă în trecut, florile oferite alături de multe zâmbete și urări de sănătate, împliniri și bucurii erau garoafele, acum social-democrații slătineni au optat pentru trandafiri roșii.

 

Păstrăm împreună tradițiile pentru că noi suntem alături de slătineni și ținem cu Slatina. La mulți ani cu zâmbete, respect și iubire tuturor doamnelor și domnișoarelor”, au transmis sociali-democrații.

Garoafe roșii pentru caracalence

Social-democraților caracaleni, în frunte cu primarul Ion Doldurea, directorul AFIR, Adrian chesnoiu, deputatul Bogdan Mihuții și viceprimarul Laurențiu Pătran, s-au aflat și ei, astăzi, printre doamnele și domnișoarele din municipiu. Ei le-au oferit doamnelor și domnișoarelor o garoafă roșie și le-au urat La mulți ani! de Ziua Internațională a Femeilor.

 

,,Cu mic cu mare, mai noi sau mai vechi în Organizația PSD Caracal, am dedicat această zi doamnelor și domnișoarelor din orașul nostru.
Simbolic, am dorit să le arătăm aprecierea noastră și să le aducem zâmbetul pe buze celor care, zi de zi, cu dăruire și multă dragoste, ne fac viața mai frumoasă!
Echipa PSD Caracal urează tuturor doamnelor și domnișoarelor un 8 martie călduros asemeni sufletului lor!”, a transmis PSD Caracal.

Gânduri de prețuire, într-o zi specială pentru doamne și la Scornicești

O floare, un gând bun și un gest simbolic pentru doamnele și domnișoarele din Scornicești, o dovadă de recunoștință din partea social-democraților din Scornicești pentru doamnele din oraș.
,,Așa cum începutul primăverii ne-a găsit alături de ele, și astăzi vrem să le arătăm din nou respectul și aprecierea noastră.
Sunt puternice, dedicate și implicate în toate aspectele vieții, iar contribuția lor se vede în fiecare lucru bine făcut, acasă sau în comunitate.
La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! Să aveți parte de sănătate, bucurii și împliniri!”, au transmis social-democrații scorniceșteni