Martie este Luna dedicată sănătății femeii, iar Spitalul Județean de Urgență Slatina trage un semnal de alarmă privind importanța prevenției și diagnosticării la timp a cancerului de col uterin.
Cancerul de col uterin, numit si cancer cervical, este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer depistat în rândul femeilor din întreaga lume. Tocmai de aceea, acum, când sărbătorim nu numai Ziua Femeii, ci și Luna sănătății femeii, specialiștii SJU Slatina au demarat o campanie de informare privind importanța screeningului și vaccinării HPV.
,, Femeile dau viață, întăresc familia și modelează întreaga societate. Tocmai de aceea, luna martie nu este doar despre celebrarea lor, ci și despre grijă și responsabilitate față de sănătatea lor. Martie este și luna conștientizării HPV, un virus care poate afecta grav sănătatea femeilor, dar care poate fi prevenit prin vaccinare și controale regulate.
HPV este principala cauză a cancerului de col uterin, însă prevenția salvează vieți! Vaccinarea HPV poate preveni până la 90% din cazurile de cancer de col uterin. Screening-ul periodic ajută la depistarea precoce și crește șansele de vindecare. Grija pentru sănătate este cel mai important gest de iubire. Să fim informați, să prevenim, să protejăm!,, transmit specialiștii unității medicale oltene.