Peste 500 de polițiști de penitenciare și de la mai multe Inspectorate Județene din regiune au ieșit astăzi în stradă la Craiova, nemulțumiți de tăierile salariale. Printre protestatari, s-au numărat și polițiștii de frontier din Olt.
Sindicatele din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au organizat astăzi, începând cu ora 12.00, un protest în centrul Craiovei. Printre oamenii legii care cer revenirea la plata majorării salariale pentru orele lucrate în ziele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, plata orelor suplimentare, dar şi indexarea pensiilor militare cu rata medie a inflației se numără și polițiști din Olt.
,,B.T. P.F. Olt alături de membrii SNPPC la protestul împotriva măsurilor „Ordonanței trenuleț”. Împreună suntem puternici,, au anunțat sindicaliștii Poliției de Frontieră Olt, postând și imagini de la acțiunea de protest.
SNPPC a anunțat că PROTESTELE CONTINUĂ. Pe 17 februarie, va fi organizat încă un PROTEST COMUN (poliție-penitenciare-rezerviști), în București.