Amenzi de circa 40.000 lei și 10 permise reținute, la acțiunea de ieri a rutieriștilor olteni

173

Ieri, 11 ianuarie, polițiștii olteni au organizat o acțiune pe drumurile publice din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul acțiunii organizate de către Serviciul Rutier Olt, a fost angrenat și un specialist din cadrul R.A.R. Olt.

Polițiștii au urmărit la acțiunea de ieri depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc agresiv, sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Și nu puțini au fost șoferii depistați încălcând legislația.

,,Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, 6 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar 2 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau modificări neomologate, fiind constatate și 4 infracțiuni la regimul rutier.,, arată IPJ Olt