În fața Consiliului Județean Olt, spiritul sărbătorilor de iarnă a prins viață odată cu aprinderea luminilor festive, într-un eveniment care a celebrat tradițiile noastre autentice. De spectacol s-a ocupat CJCA Olt, aflat în subordinea administrației județene, prin secțiile de canto și dans popular din Brebeni și Poboru.
S-a intrat în atmosfera Sărbătorilor de iarnă, aseară pe platoul din fața Consiliului Județean Olt numeroși olteni bucurându-se de iluminatul festiv și de un spectacol de colinde susținut de cetele de colindători din Brebeni și Poboru.
Alături de olteni s-au aflat și președintele administrației județene, Marius Oprescu, precum și vicepreședintele Ionuț Ivan.
Într-un decor de poveste, cei prezenți s-au bucurat de atmosfera sărbătorilor, primind mere, nuci, covrigi și bomboane – gesturi care ne aduc aminte de bucuria simplă a tradițiilor păstrate din generație în generație.
Consiliul Județean Olt primește în fiecare zi cete de colindători din rândul elevilor din județ.
Aproape 5.000 de copii sunt așteptați să colinde angajații instituției, iar pentru fiecare în parte Moș Crăciun a pregătit câte un cadou cu dulciuri și bunătăți.