Circa 23 de hectare de teren agricol se vor transforma în trup de pădure în comuna Brastavățu, grație unei investiții accesate de către administrația locală cu finanțare PNRR nerambursabilă. Plantările au fost demarate astăzi, primăria realizând astfel o barieră forestieră în calea deșertificării
O nouă pădure va lua ființă în județul Olt în cadrul Campaniei Naţionale de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceasta se va realiza în comuna Brastavățu prin proiectul ,,Împădurire terenuri agricole Brastavățuˮ, cu finanțate nerambursabilă acordată în baza schemei de ajutor de stat ˮSprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduriˮ. Valoarea contactului de finanțare este de 1.976.654,41 lei. Startul plantărilor a fost dat astăzi.
,,Vin cu vești bune… în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, finanțat prin PNRR , cu o valoare de aproximativ 40.0000 euro , azi am dat startul împăduririi suprafeței de 23,68 ha teren agricol din domeniul public al comunei Brastavățu . Am plantat primul stejar din cei peste 160.000 de puieți, cu gândul la viitorul copiilor noștri și la libertatea lorˮ, anunță primarul Cici Constantin Oprea.
Împădurirea unor terenuri agricole este important pentru a proteja mediul și a reduce fenomenul deșertificării ce în ultimii ani a apărut în zona de sud a județului.
Măsura din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri –vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.