Polițiștii olteni au împânzit și în acest weekend județul, desfășurând activități pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Raziile s-au lăsat cu sute de amenzi, iar câteva zeci de șoferi au fost lăsați pietoni.
Oamenii legii au acționat zilele trecute în Olt pentru prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
,,Poliţiştii au intervenit la aproximativ 150 de solicitări, dintre acestea 119 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 424 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 145.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 47 de permise de conducere, dintre acestea 37 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 7 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier,, anunță IPJ Olt.