Elevele de liceu, invitate să descopere gratuit lumea tehnologiei

76

Elevele cu vârste cuprinse între 14-18 ani, din învățământul liceal, au oportunitatea de a căpăta cunoștințe esențiale în tehnologie, care merg dincolo de cele acumulate la școală. Programul „The Girls Code – Breaking Barriers” este o inițiativă dedicată sprijinirii și încurajării fetelor în tehnologie.

Un programul organizat de Asociația Adfaber, sprijinit de Google, ce reprezintă un pas important în înlăturarea prejudecăților și promovarea diversității în domeniul IT, se adresează elevelor de liceu. Acestora li se oferă șansa de a se conecta cu mentori de top, de a participa la cursuri gratuite și de a construi un portofoliu solid pentru universitate și joburi viitoare, iar profesorii care le sunt alături primesc diplome și pun școala pe harta școlilor care susțin educația în tehnologie.

Programul „The Girls Code – Breaking Barriers” va fi lansat în această lună, fetele selectate urmând să participle în perioada decembrie 2024- ianuarie 2025 la sesiuni de formare. Deja în lunile februarie- martie fetele vor fi apte să desfășoare propriile sesiuni de formare în școlile sau orașele lor, fiecare formând alte eleve. Până în iunie, cursantele vor fi implicate în programele organizației, unde vor avea oportunitatea să învețe practic și să preia roluri reale care le vor dezvolta abilitățile. În iunie, echipele cele mai implicate vor fi premiate.