Polițiștii de Imigrări au emis în ultimele trei zile nu mai puțin de 916 permise de ședere cetățenilor străini. Totodată, au desfășurat la nivel național 18 acțiuni și controale pentru identificarea și remedierea neregulilor privind regimul străinilor în România.
În ultimele 72 de ore au fost înregistrate 466 de cereri pentru obținerea avizelor de angajare în muncă. Alte 423 au fost aprobate, iar 186 au fost respinse. De asemenea, au fost emise 668 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În aceeași perioadă, au fost înregistrate și 637 de cereri de prelungire a dreptului de ședere.
În contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001, au fost emise 248 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, destinatarii fiind persoanele aflate într-un aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina.