În ședința de Guvern de astăzi, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că anul viitor românii plătesc aceleaşi impozite pe proprietate, decizia fiind de amânare până la 1 ianuarie 2026 a aplicării noului mod de calcul.
„Am amânat până la 1 ianuarie 2026 aplicarea noului mod de calcul a valorii impozabile pentru clădiri, pe baza valorii din studiile de piaţă. Până atunci, Ministerul Finanţelor trebuie să îşi construiască o structură specializată, iar Agenţia de Cadastru are obligaţia de a furniza date către această structură”, a precizat şeful Executivului.
Impozitul pe proprietate în 2025 rămâne același ca și în acest an, rămânând ca de la 1 ianuarie să se implementeze și noua formulă de calculare a impozitelor pe clădiri.























