Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2023, care stabilește că prima de carieră didactică și cea de carieră profesională pentru personalul didactic și, respectiv, cel administrativ se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv, a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis.
Prima de carieră didactică și prima de carieră profesională se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv. Legea mai stabilește că prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023 – 2024 până în anul școlar/universitar 2026 – 2027 inclusiv pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.
Ordonanța prevede că prima de carieră se acordă pe suport electronic.
“Personalul administrativ din învățământul preuniversitar și universitar, aflat în activitate în anul școlar, respectiv universitar, 2022 – 2023, beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an școlar/universitar suportată din Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional”, indică actul normativ.
Conform modificărilor aduse de deputați ordonanței, vor beneficia de acest program personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, precum și cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate într-un an școlar/universitar începând cu anul școlar/universitar 2022 – 2023 până în anul școlar/universitar 2026 – 2027 inclusiv.
De asemenea, va beneficia de aceste prevederi personalul administrativ din învățământul preuniversitar aflat în activitate într-un an școlar începând cu anul școlar 2022 – 2023 până în anul școlar 2026 – 2027 inclusiv, precum și personalul administrativ din învățământul universitar aflat în activitate într-un an universitar începând cu anul universitar 2022 – 2023 până în anul universitar 2026 – 2027.