În această dimineață, 14 august, în jurul orei 04:50, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea șoferului. Tirul transporta porci.
Un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, comuna Brebu, județul Prahova, a fost implicat într-un accident rutier la Brebeni.
,,În urma evenimentului rutier, conducătorul ansamblului de vehicule a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.