Zvonurile potrivit cărora primarul social-democrat de la Nicolae Titulescu, Gheorghe Tiutiu, va candida la alegerile parlamentare s-a adeverit. Liderii PSD s-au supărat și prevestesc finalul carierei politice și administrative a edilului care ar fi renunțat la ,,la loialitate și caracter” pentru ,,promisiunea unei himere”. Așa să fie, dar… nu prea credem.
Liberalii olteni, impulsionați de victoria obținută pe Slatina la scrutinul de la locale, au tot făcut strategii pentru alegerile parlamentare. După ce s-au gândit, au creionat ,,imaginea” candidatului de pe locul 2 de la Camera Deputaților ( să aibă ceva voturi în spate și posibilitatea de a mai aduna ceva în plus, să aibă suficiente resurse financiare pentru a susține campania electorală, etc) s-au sfătuit și au făcut oferte la mai multe persoane. Printre acestea s-a numărat și primarul comunei Nicolae Titulescu, Gheorghe Tiutiu, care a și acceptat. Din proprie dorință sau la îndemnul cetățenilor din comunitatea pe care o conduce, nu mai are importanță.
Anunțul făcut de Tiutiu cum că va candida la Parlamentare din partea PNL a atras, nejustificat ( zicem noi), atacul dur al liderului PSD Olt, Marius Oprescu. Acesta aduce în discuție o promisiune prin jurământ a lui Tiuiu că nu va accepta propunerea liberalilor și vorbește despre lipsa de loialitate și caracter a primarului. Cică a dat toate acestea pentru ,,promisiunea unei himere”. În plus, liderul social-democraților din județ îi prevestește lui Tiutiu că, după alegerile parlamentare, își va încheia cariera politică și administrativă. Ne permitem să-l contrazicem pe liderul PSD Olt.
Tiutiu va fi Tiutiu și după alegerile parlamentare. Cariera lui politică va continua în PNL, dar și în fruntea administrației locale pentru că… se vor organiza alegeri care vor fi câștigate de… Tiutiu dacă se constată că a alergat în zadar pentru un post de deputat. Și… este greu, aproape imposibil, ca PSD să găsească la Titulescu un contracandidat pentru Tiutiu care este, dintr-o anumită perspectivă, un fel de Bulă de la Colonești. Un primar vechi, susținut de oamenii din comunitate, ceva mai temperat decât Bulă și cu mulți mai mulți bani pentru campanie decât edilul de la Colonești.
Și, încă ceva… Reacția liderului PSD Olt mi se pare nejustificată pentru că din partid a dezertat unul din cel 95 de primari și nu 10 sau 15 aleși. În plus, nu este vorba de un edil cu mii de voturi în spate… că doar Nicolae Titulescu nu este una dintre cele mai mari comune din județ (are, conform ultimului recensământ, sub 1200 de cetățeni dintre care cca 1000 cu drept de vot).
În perioada următoare, pentru PSD Olt, plecarea lui Tiutiu la PNL ar trebui să fie ultima preocupare în vederea organizării alegerilor parlamentare.