𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞, 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧

83

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgență.

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, și în Planul Național de Redresare și Reziliență, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.
„Salariul minim brut pe țară garantat în plată va fi actualizat anual în funcție de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și productivitatea muncii la nivel național. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câștigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele și patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale
De asemenea, se prevede că Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor categoriilor de salariați, indiferent dacă aceștia își desfășoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.
Proiectul de act normativ mai prevede adoptarea unui plan de acțiune pentru promovarea negocierilor colective, pentru creșterea accesului salariaților la drepturi salariale negociate colectiv și la o acoperire a protecției prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de muncă.
Se prevede, de asemenea, sancționarea nerespectării dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut.