APIA a făcut azi plățile pentru anul de cerere 2023

144

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat astăzi, 11 iunie, plăți pentru anul de cerere 2023 în sumă totală de 26.298.988,39 lei (5.287.823,14 euro), din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

APIA anunță beneficiarii sprijinului cuplat în sectorul vegetal că s-a demarat autorizarea la plată a acestora, dar și plata efectivă, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 523/05.06.2024 a Ordinului prin care se dispune realocarea de sume disponibile și se stabilește cuantumul unitar al plății către beneficiarii intervențiilor aferente sprijinului cuplat în sectorul vegetal/zootehnic și ecoscheme.
Intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic plătite în această tranșă sunt următoarele:
  • plăţile directe decuplate:
-PD-01: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii – BISS;
-PD-02: sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii – CRISS;
-PD-03: sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – CIS-YF;
-PD-04: practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil;
-PD-05: practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiţionale;
-PD-06: înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti.
  • CIS, sprijinul cuplat pentru venit:
-intervenții în sectorul vegetal: PD-10: sprijin cuplat pentru venit – lucernă;
-intervenții în sectorul zootehnic:
PD-21: sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte;
PD-22: sprijin cuplat pentru venit – carne vită;
PD-23: sprijin cuplat pentru venit – bivoliţe de lapte;
PD-24: sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.
Pentru Campania 2023, plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro.