O multinațională și-a relocat fabricile germane la Balș. Locuri de muncă, promisiune onorată de primarul Rotea

95
 Investiție importantă pentru orașul Balș. Hengst Filtration, cel mai mare producător de filtre din lume, a fost inaugurată astăzi, în prezenţa conducerii companiei din Germania, fabrica din Balș. Totul s-a întâmplat în prezența primarului Balşului, Cătălin Rotea, dar şi oficiali de rag înalt ai României și ai administrației județene. La 8 milioane de euro se ridică investiţia făcută până acum în fabrica din judeţul Olt. Numărul final de angajați va ajunge în anii următori la 500, pentru început fiind făcute câteva zeci de angajați.

Miniștrii Economiei și Agriculturii au fost prezenți astăzi în Olt, la Balș. Ei au luat parte, alături de conducerea județului-președintele CJ Olt, Marius Oprescu și ce doi vicepreședinți, subprefectul Cosmin Floreanu, parlamentari de Olt-Marius Iancu, Emil Albotă și Liviu Voiculescu și primarul Cătălin Rotea, la inaugurarea fabricii deschise în orașul de pe Olteț de cel mai mare producător de filtre din lume.

Cu toții au apreciat decizia companiei Hengst Filtration de a-și reloca fabricile din Germania la Balș și au susținut că decizia vine să încununeze eforturile administrației Rotea de a dezvolta orașul, dar și să demonstreze că România devine încet și sigur o țară sigură pentru investitori.

Investiția produce încredere în administrația publică locală și județeană

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a vorbit la inaugurare, în numele administrației oltene și cea locală, despre importanța investiției de la Balș.

 

Ministrul Economiei vrea ca IMM-urile românești să împrumute modelul german al firmelor de familie

Radu Oprea, ministrul Economiei, a precizat, în discursul său, importanța investiției făcute de nemții de la Hengst Filtration pentru economia zonală și națională, dar și senalele pe care le dau acești investitori cu privire la economia românească.

Locuri de muncă pentru bălșeni, promisiune onorată de primarul Cătălin Rotea

Edilul orașului de pe Olteț, Cătălin Rotea, a amintit, în discursul de la inaugurarea noii fabrici din localitate, atât de promisiunile făcute locuitorilor în urmă cu patru ani, cât și despre efectele investiției pentru comunitatea pe care o conduce.

Hengst Filtration este un mare producător de filtre destinate produselor de uz casnic, industrial și medical care  a decis să-și mute fabricile din Germania la Balș.

Pentru început, fabrica și-a relocat 20% din capacitățile de producție și urmează ca restul să fie aduse, treptat,  până la finele anului.

 Firma a făcut primele patruzeci de angajări și va începe producția la finele acestei luni. Directorul fabricii de la Balș a anunțat că, până la finele lui 2024, urmează ca numărul salariaților să ajungă la 100 și. apoi, în următorii trei ani  să urce până la 500 de salariați.

Producătorul de filtre pentru sectorul de uz casnic și profesional din Balș, inaugurată astăzi în spațiile deținute în trecut de producătorul luxemburghez de component auto, ia în calcul să se implice și în pregătirea viitorilor angajați prin susținerea învățământului profesional dual.