A câștigat peste 725.000 euro după ce a jucat la Loto toată viața aceeași variantă

84

Astăzi, 14 mai, câștigătorul Loto 6/49 din aprilie și-a ridicat premiul de peste 725.000 euro. Acesta a declarat că a jucat la Loto toată viața aceeași variantă și nu a dorit să-şi facă publică identitatea.

Marți s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I, în valoare de 3.610.326,64 lei (peste 725.000 de euro), obţinut la tragerea Loto 6/49 din

 data de 28 aprilie.
Acesta este din Bucureşti, are peste 80 de ani şi joacă la loto dintotdeauna cu aceeaşi
variantă. Potrivit Loteriei Române, câştigătorul joacă şi la Joker şi la loz în plic, jocuri la care a mai câştigat premii mici.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 72-054 din sectorul 2, Bucureşti şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.