1 Mai, organizat de Primăria Slatina la Strehareți cu muzică, grătare și alte surprize

200

Și anul acesta, de 1 Mai, Primăria Slatina se așteaptă ca Pădurea Strehareți să redevină locul preferat al slătinenilor și nu numai pentru a petrece o zi de relaxare în aer liber, împreună cu familia. Zona de agrement a fost refăcută anul trecut, astfel încât cei care aleg acest loc să poată face grătare, să alerge, să se plimbe cu bicicletele, să se joace ori pur și simplu să se bucure de aer curat și natură. Iar anul acesta zona de grătare va fi extinsă,  va fi deschisă o zonă de alimentație cu standuri și terasă, iar de la petrecere nu va lipsi muzica.

Primăria Slatina va organiza de 1 Mai, sărbătoare cu tradiție în municipiu, un eveniment special în Pădurea Srehareți, cetățenii fiind invitați să petreacă în aer liber Ziua Muncii, să guste din produsele tradiționale preparate pe loc în zona de alimentație publică special amenajată. Pentru a răspunde solicitărilor slătinenilor privind amenajarea mai multor zone destinate grătarelor, administrația locală a identificat noi locuri în care vor fi amenajate grătare.

Voia bună va fi asigurată de artiști îndrăgiți de muzică populară și tinere talente între orele 11.30- 15.00, vor funcționa un stand cu grătare, o terasă acoperită, mai multe food-truck-uri cu produse diversificate de dulciuri. Zona va fi dotată cu pază, coșuri de gunoi și toalete ecologice.

Pădurea Strehareți a redevenit, de anul trecut, un adevărat colț de rai, un loc ideal pentru a petrece o zi în natură, grație unei investiții derulate de Primăria Slatina în valoare de 3,5 milioane lei. S-au amenajat grătare, foișoare, coșuri de gunoi, bănci, toaletă și rețea de apă, s-a asfaltat drumul principal, realizat iluminatul public, au fost create piste pentru bicicliști, construit un loc de joacă pentru copii și reabilitată complet zona grătarelor. Mai trebuie menționat că zona este supravegheată video.