Oltul, din nou fruntaș la cultura de tomate în spații protejate

816

În această perioadă, legumicultorii se pot înscrie în prima etapă a programului Tomata, cea în care se acordă 1.500 de euro pentru finanțarea culturilor și la care plata se face până la finalul lunii iunie. Până acum, Oltul este fruntaș la numărul de cereri.

Campania de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de stat pentru cultura de tomate în spații protejate este în plină desfășurare.
,, Cultivatorii de tomate pot depune cereri la direcțiile agricole județene până cel târziu la data de 10 mai 2024. Până la această dată a fost depus un număr total de 5,708 cereri, iar județele fruntașe sunt : Olt – 1,981, Galați – 1,474, Dolj – 469,, anunță Ministerul Agriculturii.
Autoritățile județene se așteaptă ca în acest an numărul legumicultorilor din Olt care vor accesa Programul ,,Tomata” să crească, depășind 8.000 de fermieri, ca urmare a investițiilor făcute cu ajutorul fondurilor europene. Anul trecut, peste 7.000 de legumicultori din Olt au accesat ajutorul de stat, numărul reprezentând două treimi din numărul total al celor care au accesat programul ,,Tomata”  prin intermediul acestuia și al programului ,,Legume în spații protejate”. În conturile fermierilor din Olt au intrat aproape 30 milioane de euro.