Președintele PSD Olt, Marius Oprescu: PNL Olt este în disoluție

313

Liderul social-democraților, Marius Oprescu, a comentat astăzi ultimele transferuri ale unor aleși liberali, ultimul fiind prim-vicepreședintele organizației județene condusă de Gigel Sorinel Știrbu. Potrivit acestuia, cei care au ales să facă echipă cu social-democrații sunt oameni valoroși care au ales să părăsească partidul pe care  l-au reprezentat pentru că aceasta se află în disoluție. Oprescu a mai susținut că toți primarii PNL care au ales să treacă la PSD vor fi susținuți de PSD pentru un nou mandat.

,,PNL Olt este în disoluție” a susținut astăzi liderul social-democraților din județ, Marius Oprescu. Acuzația ar fi una extrem de dură dacă nu ar fi susținută de transferurile politice realizate de PSD Olt. Toți cei care au ales să părăsească ,,barca” liberală au făcut-o în semn de protest față de actuala conducere a PNL Olt.

„Cred că unul dintre motivele care i-au făcut să plece din partidul pe care l-au reprezentat foarte mulţi ani este acela de protest faţă de conducerea actuală a PNL Olt. Am mai spus-o: o dată cu preluarea de către noua conducere, organizaţia lor de la Olt a intrat în disoluţie. , Se şi vede pe zi ce trece. …. în al doilea rând, Organizaţia PSD Olt are uşile deschise pentru toată lumea care doreşte să vină alături de noi. …. Din semnalele colegilor care fac parte din echipă de foarte mult timp, dar şi ale unor veniţi mai târziu, ei ştiu că aici vor găsi o adevărată echipă şi un echilibru în tot ceea ce se întâmplă”, a susținut liderul PSD Olt, Marius Oprescu.

Acesta a susținut că primarii care au venit la PSD vor fi susținuți pentru un nou mandat. Nu la fel vor sta lucrurile în ceea ce-i privește pe consilierii județeni și locali. Atât cei vebniți, cât și ai PSD dacă își mai doresc un nou mandat trebuie să demonstreze că merită acest lucru.