Agresorul sexual al unei minore pe care o medita, fost director de liceu în Olt, a fost ARESTAT

775

Profesorul de 68 de ani din Capitală, fost director la un liceu din județul Olt și consilier local, acuzat că ar fi agresat sexual o copilă în timpul unor ore de meditație, a fost arestat preventiv.

O carieră de 45 de ani ca profesor de matematică, director la Liceul Tudor Vladimirescu din Drăgăneşti Olt, precum și fost consilier local, s-a încheiat în arest pentru profesorul pensionar George Nețu. Acesta locuia în București și dădea meditații la matematică, până pe data de 15 februarie când poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, într-un dosar penal de agresiune sexuală pe numele dascășului, săvârşită asupra unui minor.

Bărbatul este acuzat că ar fi sărutat-o pe fată şi a atins-o în zonele intime. Inițial, a fost reținut și lăsat sub control judiciar, însă procurorii au contestat măsura, iar  instanța a decis să îl plaseze în arest preventiv pentru 30 de zile.

Fost director la un liceu din Olt și consilier local, acuzat că ar fi agresat sexual o minoră pe care o medita la matematică | Realitatea Oltului