ˮMărțișorul Speranțeiˮ va aduce anul acesta televizoare pentru pacienții Spitalului Caracal. Tichete sub formă de loz câștigător

118

De aproape un an de zile, preotul paroh al bisericii de lemn din curtea Spitalului Municipal Caracal organizează în luna martie campania ,,Mărțișorul Speranțeiˮ, sub diverse forme și cu destinații de într-ajutorare a semenilor. Anul acesta, fondurile vor fi folosite pentru continuarea dotării cu televizoare a secțiilor unității medicale.

Cu ajutorul oamenilor de bine care au donat prin intermediul Asociației Fiți Buni, faptele bune înfăptuite de către preotul Ion Iagăru, parohul bisericii din curtea Spitalului Municipal Caracal, s-au îndreptat și către dotarea secțiilor unității medicale cu televizoare destinate pacienților. 18 televizoare au ajuns în secțiile Pediatrie, ORL și Pneumologie, iar dotările vor continua pentru încă 10 secții, în urma campaniei Mărțișorul Speranței.

Televizoare pentru secțiile Spitalului Caracal, printr-o nouă campanie a preotului Iagăru | Realitatea Oltului

Tichetele- mărțișoare pentru continuarea dotării cu televizoare a saloanelor Spitalului Municipal Caracal au valoarea de 10 lei/tichet, sub formă de loz câștigător, cei darnici fiind răsplătiți de către partenerii Asociației Fiți Buni cu: o cafea, o felie de pizza sau un produs de patiserie. Produsele se pot revendica în perioada 1-8 Martie.

,,Timpul petrecut în fața unui televizor, dacă te afli pe un pat de spital, îți poate reda buna dispoziție, te poate deconecta.  Această campanie a pornit de la o situație reală și tristă, în egală măsură. Majoritatea saloanelor nu dispun de televizoare prin intermediul cărora copiii sau adulții să se poată relaxa, fie și pentru un timp limitat din zi.  Televizoarele îi vor bucura pe bolnavii, COPIII sau adulții, aflați în spital, SINGURI, speriați de boală, dar mai ales TRIȘTI! Plecând de la această situație „de facto”, ne-am gândit că nimic nu este imposibil și că am putea schimba împreună cu dumneavoastră, un strop din starea de spirit a celor care își petrec ore, ba chiar zile sau săptămâni întregi în saloanele spitalelor.  Ce trebuie să faceți? Foarte simplu: achiziționați lozuri uimitoare: toate sunt câștigătoare! Premiile sunt oferite de către:  Delicios Gourmet, Pizza Wow și  Covrigăria Philip. Tichetele care conțin mesajul „MAI ÎNCEARCĂ O DATĂ” vă oferă dreptul de a solicita încă un tichet pe care îl primiți în schimbul acestuia doar la biserica noastră.,, anunță preotul.

Cei care doresc să participe la această campanie, dar și la altele derulate de către omul Domnului prin intermediul Asociației Fiți Buni pot face donații în conturile:

  • Banca Transilvania: cont în Lei: RO57BTRLRONCRT0561532601
  • Banca Transilvania: cont în Euro: RO07BTRLEURCRT0561532601
  • Banca Transilvania: cont în GBP: RO62BTRLGBPCRT0561532601