Ansamblul ˮDoina Oltuluiˮ va sărbători Ziua iubirii cu joc și cântec românesc, la Corabia

431

La finele săptămânii viitoare este sărbătorit Dragobetele ori Ziua românească a iubirii, cunoscută în popor drept Cap de Primăvară. Aceasta va fi sărbătorită în orașul Corabia în mod autentic românesc, cu joc, cântec, port tradițional și voie bună.

An de an, Dragobetele revine în actualitate câștigând în fața americănescului Valentine’s Day, așa că românii își sărbătoresc propria sărbătoare a iubirii. El are data fixă de celebrare pe 24 februarie. Ziua românească a iubirii se va serba în orașul Corabia în mod autentic, invitat de onoare al primăriei fiind Ansamblul Folcloric profesionist al județului ,,Doina Oltuluiˮ.

,,De Dragobete, vă invităm la Casa de Cultură din Corabia, pentru a vă delecta cu un spectacol extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric profesionist „Doina Oltului” . Precizăm ca vor fi organizate două spectacole identice: primul de la ora 15,00 și al doilea de la ora 18,00. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Relații la telefon: 0748903403. Vă așteptăm cu drag!ˮ, a anunțat Serviciul Cultural din cadrul administrației orășenești.

Vor urca pe scenă soliști și dansatorii profesioniști ai ansamblului, orchestra dirijată de maestrul Cristian Dumitru, iar ca invitați tinere interprete din județ și solistul Ilie Dură.