A ˮplouatˮ cu sute de amenzi în trafic pe drumurile Oltului. Fără permise au fost lăsați aproape 100 de vitezomani, șoferi băuți ori cu alte abateri

276

În acest weekend, polițiștii olteni au împânzit drumurile județului desfășurând activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Iar numărul șoferilor prinși încălcând legislația a fost de ordinul sutelor.

Oamenii legii au acționat în acest weekend pe raza județului Olt pentru prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Și nu puțini au fost cei care s-au ales cu amenzi ori au rămas fără permise de conducere.

,,În această perioadă, poliţiştii au intervenit la peste 170 de solicitări, dintre acestea 137 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 619 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 220.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 91 de permise de conducere, dintre acestea 52 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 14 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 25 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 22 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 12 infracțiuni la regimul rutier.,, arată IPJ Olt.