FOTO/ Al patrulea contingent militar portughez în Olt. Transferul, în prezența reprezentanților forțelor din 9 națiuni

114

Ceremonia prilejuită de transferul de autoritate între a 3-a și a 4-a rotație a Contingentului Militar Portughez a fost găzduită ieri, 23 noiembrie, de Batalionul Instrucție 1 Olt. Au participat reprezentanți ai forțelor din Bulgaria, Franța, Italia, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Spania și Statele Unite ale Americii.

Portugalia participă cu un contingent format din circa 300 de militari şi zeci de mijloace tehnice în compunerea Batalionului 1 Instrucție Olt din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, având o contribuţie importantă la consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la întărirea apărării şi securităţii României.

Ieri, a avut loc la Caracal ceremonia prilejuită de transferul de autoritate dintre a 3-a și a 4-a rotație.

,,În cadrul ceremoniei au fost prezenți reprezentanții forțelor/națiunilor ce contribuie la efortul pentru menținerea securității pe flancul Estic al NATO, respectiv Bulgaria, Franța, Italia, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Spania și Statele Unite ale Americii, cât și reprezentanții autorităților locale și ai Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică din Caracal și Deveselu.

Șeful de stat major al Diviziei Multinaționale Sud-Est a transmis mulțumiri pentru modul exemplar de comportare a contingentelor portugheze pe timpul exercițiilor multinaționale. Pentru atitudine și profesionalism, parte din militarii portugjezi au fost recompensați cu embleme de merit și certificate de apreciere de către șeful de stat major al Brigazii Multinaționale Sud-Est, comandantul Batalionului 22 Infanterie „Romanați”, comandantul Detașamentului Portughez și comandantul Contingentului Militar Portughez. Le dorim drum bun către casă rotației a 3-a și mult succes în activitățile viitoare de pregătire pentru rotația a 4-a.,, a transmis Brigada Multinaţională Sud-Est, alături de imagini de la eveniment.