Primarul Emi Moț a verificat utilizarea celor 10.000 de echipamente IT cu care au fost dotate școlile din Slatina

128

Primăria Slatina a dotat toate  unitățile de învățământ din municipiu cu peste 10.000 de tablete, laptop-uri, calculatoare, camere,  proiectoare, ecrane de proiecție, routere wireless și sistem de management pentru echipamentele IT achiziționate, accesând un proiect cu finanțare POR. Astăzi, primarul Emil Moț a verificat modul de utilizare a echipamentelor, mergând la clase de elevi din Colegiul Greceanu.

Digitalizarea a ajuns în toate unitățile de învățământ din Slatina, elevii și cadrele didactice beneficiind de echipamentele IT necesare unui învățământ de calitate. Primăria municipiului a implementat proiectul „E-EDUCAŢIE în unitățile din învățământul preuniversitar din Municipiul Slatina”, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, achiziționând: 9.107 tablete, 558 laptop-uri, 252 calculatoare, 293 camere, 168 de proiectoare, 172 de ecrane de proiecție, 70 routere wireless și sistem de management pentru echipamentele IT. Edilul Emil Moț a verificat astăzi cum sunt utilizate aceste echipamente, fiind însoțit de cei doi viceprimari- Alexandru Berechet și Gigi Vîlceleanu, dar și de inspectorul școlar general Adrian Bărbulete.

,,Astăzi am fost prezent la Colegiul Național „Radu Greceanu” și Școala Gimnazială Nr. 1, două dintre cele 14 unități de învățământ care au fost dotate cu echipamente IT prin proiectul „E-EDUCAȚIE”, proiect demarat în anul 2020. Aproximativ 10.000 de echipamente IT funcționează astăzi în școlile din municipiul Slatina, respectiv tablete, laptop-uri, sisteme desktop și monitoare, camere web, proiectoare, ecrane de proiecție și routere wireless. Valoarea totală a întregului proiect este de 19.071.477,43 lei. Educația rămâne obiectivul meu principal, iar acest proiect a făcut posibilă furnizarea de echipamente IT necesare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.  Continuăm să investim în educație, investim în viitor!,, a transmis primarul Emil Moț.

14 unități de învățământ au beneficiat de echipamente: toate școlile gimnaziale și 6 licee și colegii din municipiu. Numărul și tipul de echipamente a fost stabilit în funcție de nevoile identificate de fiecare unitate de învățământ.