100 de ani marcați la Biserica din Morunglav cu liturghie arhierească și sfințirea unei cruci imense din lemn stratificat/ FOTO

394

Comunitatea creștină din comuna Morunglav a fost ieri în sărbătoare. Parohia ,,Sfânta Treime” și administrația locală au marcat cei 100 de ani de la construirea lăcașului de cult (1900-1923) cu un eveniment menit să le întărească locuitorilor credința. În mijlocul lor s-a aflat Prea Sfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, împreună cu un sobor de preoți, momentul fiind un bun prilej de a sfinți noua cruce de lemn, de mari dimensiuni, amplasată lângă Casa Domnului.

Lăcașul de cult ce poartă hramul ,,Sfânta Treime”, construit la începutul secolului XX, restaurat, resființit și cu ample investiții care l-au transformat într-o adevărată bijuterie a localității, a găzduit ieri, 1 octombrie, un eveniment care a adunat laolaltă fiii creștini ai satului, autorități locale și un sobor de preoți, comunitatea din Morunglav fiind onorată și cu prezența Prea Sfințitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.

Marcând un secol de la zidire, în biserica păstorită de preotul Ionuț Brînaru, prin vrednicia căruia lăcașul a beneficia de ample reabilitări și modernizări, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească și a fost sfințită noua cruce de lemn, de mari dimensiuni-10,30 m înălțime și 6 m anvergura brațelor.

Cu prilejul sfințirii troiței, atât preotul paroh sachelar Ionuț Brînaru, cât și primarul Nicolae Cărămizaru au primit din partea Preasfințitul Părinte Sebastian Distincția de Vrednicie.

Biserica din Morunglav, resființită după restaurare | Realitatea Oltului

FOTO/ Morunglăvenii, ocrotiți de un simbol sacru: o cruce de mari dimensiuni, amplasată în fața parohiei Sfânta Treime | Realitatea Oltului