O femeie în vârstă de 34 de ani a fost găsită în această dimineață, cu multiple traumatisme, pe marginea DJ 546, în localitatea Curtişoara. Se pare că aceasta este victima unui accident cu fugă de la locul faptei, iar polițiștii au demarat cercetării pentru identificarea făptașului.
O femeie găsită rănită pee marginea drumului la Curtișoara a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu multiple traumatisme. Aceasta locuiește fără forme legale în satul Chintești, având domiciliul în orașul Drăgășani. Potrivit IPJ Olt, aceasta a fost victima unui accident rutier, oamenii legii demarând cercetări pentru identificarea șoferului care a lovit-o și a fugit.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.