O tânără din comuna Ștefan cel Mare a fost prinsă că și-a însușit în repetate rânduri bani din gestiunea societății la care lucra, în Osica de Sus. Tranșa de aseară a fost și ultima, fiind prinsă și dată pe mâna poliției.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus au constatat aseară, 12 septembrie, în jurul orei 21:30, că o tânără în vârsta de 26 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, și-ar fi însușit pe nedrept 300 de lei din gestiunea stației PECO la care lucra, în comuna Osica de Sus. Potrivit reprezentanților societății, aceasta nu era prima dată când angajata sustrăgea diverse sume de la locul de muncă.
,,La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 21.50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o angajată a unei societăți comerciale, din comuna Osica de Sus, și-ar fi însușit pe nedrept, în mai multe rânduri, sume de bani, creând un prejudiciu total de 6.000 de lei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale.,, arată IPJ Olt.