Mort de beat, un șofer a intrat cu mașina într-un ornament de flori în Slatina

383

Un accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a avut loc pe o stradă din Slatina, produs de un șofer băut. Etilotestul a indicat o concentrație foarte mare de alcool.

Astăzi după-amiază, pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un bărbat de 48 de ani, din comuna Movileni. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu niște forme ornamentale de flori. Polițiștii au stabilit că șoferul era mort de beat.

,,În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.,, arată IPJ Olt.