Producții mici în Olt la porumb și floarea-soarelui

4031

Campania de recoltat la porumb se află în plină desfășurate la nivelul județului Olt. Producția este una slabă, susțin fermierii. Potrivit acestora, precipitațiile din primăvară nu au ajuns peste tot sau nu au căzut la atunci când era mai mare nevoie de ele. Producția este slabă și în ceea ce privește floarea-soarelui.

Fermierii din Olt au demarat, încă de săptămâna trecută, culesul porumbului. Producția este una care nu-i mulțumește. Aceștia susțin că deși au fost perioade cu precipitații, ploile nu au ajuns peste tot și nu la momentele la care plantele aveau mai mare nevoie de ele.

,,La nivelul județului Olt au fost recoltate cu porumb 83.391ha. Până la această dată, sunt recoltate 10.000 ha. Producția obținută este de 4000 kg/ha,, declară purtătorul de cuvânt al DAJ Olt, Liliana Ispas.

Treieratul la floarea-soarelui se apropie de final, în județ. Nici la această cultură producțiile nu sunt unele care să-i mulțumească pe fermieri, iar prețul de valorificare este foarte mic și nu permite acoperirea cheltuielilor.

,,Anul acedsta avem cultivată suprafața de 79.500ha, iar până la această dată sau recoltat în jur de 50.000ha. În general, prețurile la toate culturile, chiar și la cereale, au fost mikci anul acesta comparativ cu cheltuielile. La floarea-soarelui este undeva la minim 1,70- 1,80 lei per kilogram,, declară Mihaela Mareș, director adjunct Direcția Agricolă Olt.

Problemele pe care le au fermierii din Olt la culturile de prășitoare create de producțiile mici și de prețurile derizorii nu sunt singurele. Cu ele s-au confruntat și la începutul verii când au treierat culturile de prășitoare.