Începând de azi, sute de călușari iau cu asalt bătăturile oltene, piețe și târguri, în cadrul Festivalului „Călușului Oltenesc”. Până pe 11 iunie, călușarii vor juca din nou pe ulițele satelor dansul magic aflat în patrimoniul UNESCO, festivalul-concurs devenit tradițional în Olt (rebrenduit în ultimii doi ani prin trecerea de la scenă în vetrele satelor) fiind organizat tot pe zone călușărești. Ediţia a III-a are astăzi startul în comuna Dobroteasa.
La 50 de zile după Paște, când se pogoară Duhul Sfânt, de Rusalii, este jucat călușul, dans sacru aflat în patrimoniul UNESCO. Joc magic, apreciat peste tot în lume pentru virtuozitatea dansatorilor, ritmuri amețitoare și ținutele speciale, călușul a fost băgat de olteni, chiar din capitala Oltului, și în Cartea Recordurilor. Din moși- strămoși, în Olt an de an nu există Rusalii fără ca cete de călușari să se avânte pe ulițe, iar formații folclorice recunoscute pentru dansul călușului să nu urce pe scenă pentru a bătea din pinteni și a striga „Hălăișa!”, respectând cu sfințenie cea mai mare tradiție oltenească.
Începând cu de acum doi ani, festivalul-concurs Călușul Oltenesc s-a rebrenduit, sub egida Consiliului Județean Olt și în organizarea Centrului de Cultură și Artă Olt și a Palatului Copiilor ”Adrian Băran” Slatina, divizat în șase zone organizatorice. Anul acesta, manifestarea va avea loc în perioada 4-11 iunie și se va derula în localitățile: Dobroteasa (4 iunie), Tia-Mare (5 iunie), Radomirești (7 iunie), Poboru (9 iunie), Vădastra (10 iunie) și Caracal (11 iunie).
Startul se dă azi în comuna Dobroteasa, participanți fiind calusari din: Sâmburești, Vâlcele, Pleșoiu, Curtișoara, Morunglav, Brebeni, Osica de Jos, Dobroteasa, Vitomirești, Verguleasa, Oporelu și Poboru. După jocul din bătăturile sătenilor, va urma spectacolul susținut de ansambluri și tineri soliști vocali pe scena amplasată la Târgul săptămânal Câmpu Mare, regalul folcloric fiind încheiat cu recitalurile artiștilor Ansamblului Folcloric profesionist Doina Oltului- Maria Ghinea și Dan Roșoga. Invitat special este îndrăgitul artist oltean Constantin Enceanu.
Călușul Oltenesc va fi urmat de un alt eveniment important organizat în capitala Oltului de peste două decenii: Concursul Național al Copiilor „Călușul Românesc”:
Festivalul Internațional de Folclor „Călușul Românesc” va fi organizat în perioada 9-11 iunie: