Pe baza unui proiect și a punctajului realizat, CJ Olt finanțează unitățile de cult aparținând cultelor religioase din județ recunoscute în România sub forma unui sprijin financiar acordat pentru întreținere sau funcționare, lucrări de pictură, reparații, construcții, precum și pentru susținerea unor activități de asistență socială și medicală. Mâine, 27 aprilie, aleșii județeni sunt convocați în ședință ordinară, pe lista proiectelor ce vor fi supuse aprobării figurând și alocarea de fonduri pentru 319 biserici și mănăstiri.
Bisericile care au nevoie de sprijin financiar pentru diverse lucrări sau activități de asistență socială în acest an au solicitat bani de la Consiliul Județean Olt. Finanțarea se va asigura pe baza unui proiect și a punctajului realizat, în cuantumul stabilit de către Comisia de evaluare a documentațiilor, numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Olt. Suma totală disponibilă pentru sprijinul financiar acordat unităților de cult aparținând cultelor religioase din județul Olt în anul 2023 este de 1,4 milioane lei, aceasta fiind împărțită pentru 319 lăcașe de cult. Aprobarea listei și sumelor ce vor ajunge în conturile bisericilor și mănăstirilor se va face mâine, în ședința CJ.
Comisia de evaluare a decis ca bisericile să primească sume egale, la fel și mănăstirile, cea mai mare sumă revenind Episcopiei Slatinei și Romanaților pentru Catedrala Episcopală.