Handbalistele slătinene au făcut, în meciul de pe teren propriu cu HC Zalău un pas important spre salvarea de la retrogradare, dar nu este suficient. Ele au obținut cele trei puncte puse în joc și au părăsit penultimul loc care le trimitea direct în liga secundă. CSM Slatina ar putea face pasul decisiv spre baraj doar dacă obține victoria în etapa următoare, din deplasare, cu Dacia Mioveni, echipa antrenată de Victorina Bora, cea care a promovat-o în handbalul mare.
Atmosferă incendiară seara trecută în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Slatina. Handbalistele de la CSM au susținut întâlnirea cu HC Zalău, meciul fiind extrem de important pentru desemnarea celei de a doua echipă care părăsește Liga Națională.
Jucătoarele celor două echipe au intrat pe teren decise să-și adjudece victoria care să le trimită la barajul pentru mențineea în Liga Florilor. Presiunea meciului și-a pus amprenta pe jocul ambelor echipe fapt care a făcut ca spectatorii să siste la numeroase grejeli individuale. Cele mai numeroase erori s-au produs în tabăra echipei din Zalău, iar acest lucru a permis slătinecelor antrenate de Adrian Chiruț să se instaleze la cârma jocului și să conducă pe tabela de marcaj.
După cele 60 de minute de joc dur, handbalistele de la CSM Slatina au avut motive de bucurie, ele adjudecâdu-și toate cele trei puncte puse în joc la meciul cu echipa antrenată de Gheorghe Tadici spre nemulțumirea acestuia. Scor final 26 la 23 pentru sportivele slătinence.
Victoria cu Zalău a făcut ca CSM Slatina să facă rocada cu aceasta și să urce pe ultimul loc care duce la barajul pentru menținerea în Liga Florilor, dar nu este suficientă pentru a scăpa de emoțiile retrogradării directe.
În lupta pentru evitarea retrogradării direct se află pe lângă CSM Slatina și HC Zalău și Dacia Mioveni. Dacă echipa antrenată de Adrian Chiruț reușește să obțină victoria în etapa următoare, în deplasare la Dacia Mioveni, aceasta merge la barajul pentru menținerea pe prima scenă a handalului românesc alături de una dintre celelalte două care se va poziționa pe unul dintre locurile 11-12.